imi place de mine cand gandesc asa :

21.iun.2009 0ra 00:34 … devreme
Muzica sufletului meu aleargã cu mine pe valurile imense ce mã poartã prin lume in ritmul bãtãilor inimii redescoperite … Aceasta nu este una din extremele mele stãri ci este echilibrul la care visam, plin de împlinire de sigurantã si cel mai important , iubire. Azi notiunea de vis este exageratã pentru cã visul este realitate, devine realitate. Pe zi ce trece mã desprind mai mult de profan zburând pe aripile uimitoare, emotionante si pline de mister ale sacrului din prezent.
Îmi spun mereu si azi o simt …. cã atunci când cazi si te ridici a mia oarã, ridicarea este mai sus, te inalti cu aripi noi spre lumi nevãzute, reale, spirituale. Am zâmbetul în ochi si-n mana viata, iubirea strãluceste-n piept si-mi lumineazã fata.
Tot ce vreau pot si pot sã vreau! E rolul meu sã zbor mereu si sã arãt într-al meu zbor de cãlãtor imensitatea iubirii. Poate cã par sectantã. Râd gandindu-mã la interpretãrile lumesti, umane ale spuselor mele.Cuvântul ca Logos rãmâne pentru totdeauna acolo unde sãmânta a cazut bine… iar unde s-a amestecat cu profanul dã nastere la interpretãri interpretabile interpretate de interpreti din toatã lumea… Azi realizez ca nu regret nici una din cãderile mele, altfel nu ajungeam aici si Doamne unde plãnuiesc sã ajung! Îmi va fi greu si drumul va fi lung, dar câte vise am !… Ajung sã umplu galaxia toatã, s-o înconjor si înc-o datã sã le împart cu dor.
Normal… când cazi de sus doare mai tare, dar când ajungi la înãltare nu s-a inventat unitate de mãsurare a fericirii simtite. Iubirea nu se cautã, iubirea e în tine! Si paradoxal dãruind-o se va înmulti. Eu sunt parte din propria mea scapare si nimeni altul din profan. Închizând ochii-n întuneric îmi vãd sufletul luminând mai tare decât soarele, dar fãrã sã-mi rãneascã ochii, si nu fierbinte arzãtor ca iubirile de-o clipã, ci cald si calm, fericit cã am descoperit o micã parte din adevãrul pierdut de veacuri.
Corpul acesta de pamant trebuie educat. Caci il hranim cu viciu pana in mormant fara sa stim unde ne-am incurcat. Amintiri, invataminte, unitate, lumina, ras si atemporalitate intalnite azi, printre noi profanii sunt cele ce dau sensuri noi realitatii, si dau indicii spre comori nepretuite, fara de preturi umane.Viata este un continuu inceput si sfarsit, timpul de fapt are frecventa sufletelor noastre si timpul nu trece ci se invarte in jurul nostru asteptand mereu sa facem alegerile corecte. Nu exista oameni invatati, nu exista teorie tot ce trebuie sa stim se simte. Explorarea sufletului tau, cunoasterea adevarului despre tine iti va darui libertatea.
Stelele de pe cer nu se cauta undeva departe ci in noi! “Spatiu”? asta nu intelegi ca tu esti cel mai vast spatiu, totul se afla in tine si tu in tot… Este mai greu de inteles pentru noi oamenii dar trebuie simtit si atat. Matematica este o minciuna sfruntatã, armã a manipulãrii de mase. Învat-o simtind si ai sa cunosti diferenta. Sa simti matematica … ce încântare! Numere de aur si simplitate… rafinament si minimalism în rochii de searã…
Cred ca iubirea între douã fiinte este atunci când acestia simt la aceiasi frecventa spatio-temporala , cand sunt mereu unul langa celalalt chiar la distante de netrecut.
Si-mi pun o întrebare totusi… dacã gãsesti iubirea din tine si rolul tãu e sa o arãti si altora în sufletul lor … mai existã acel suflet pereche? Si daca da, ce rol are? De fapt, ce rol au numerele pare?
Dacã iubirea între doi oameni este doar o tehnicã de manipulare a energiei negative? Desi, dacã este realã propagã energie pozitivã… Dar matematica fiind falsã si numerele pare fãrã un sens real, de ce ar trebui sã existe perechi?
Doar dacã câte un suflet a fost turnat în douã recipiente… Fizic s-ar putea explica astfel. Acum… cãutatrea neîncetatã a celuilalt… s-a transformat in monstri cu mii de capete.
Poate-ntr-o zi am sã descopãr adevãrul dar asta tine doar de ceea ce nu cunosc despre suflete. Este cert cã ambalajul, în cãutarea iubirii supreme, decade si cade în capcana neiubirii, deci, nu are cum sa fie doar un mod de manipulare instalat în ambalaje. Dar robotii se pierd pe drum, surzi si orbi, fãrã mâini si picioare, strigând disperati spre zei creati din disperare.
Mi-e teamã sã deschid acest subiect dar astfel voi stabili cine sunt acum.
Dumnezeu pentru mine este absolut, un tot de iubire din care facem parte si
care face parte din noi.
Nu spun deloc ca noi suntem Dumnezeu, caci ne-am pierdut si am orbit.
Dar Dumnzeu ne vede înca, în neajutorarea noastrã cum încercãm sã renegãm si ceea ce a rãmas din El în profan… si-L doare infinit, asa cum este de fapt. Dumnezeu este iubire! Si ne iubeste înca, printre lacrimile ce I le provocam. Lacrimi de Dumnezeu, normal nu ca ale noastre.
… Cum sã-ti pierzi cel mai drag prieten vreodatã fãrã sa-ti dai seama cã de langã tine l-ai alungat? Sufletul tãu hoinãreste singur acum, undeva prin lume, plângându-ti lipsa si dorul.
Oooh, cât mi-as dori sã întelegi ce spun, tu, ochi needucat ce vei citi aceste rânduri si mã vei judeca…
Iubeste!