Letter to an alien … This is how humans work :

Once upon a time there was this age when I had purity in thought and action, an unseen smile inside my heart which spreaded light trough shaded sleepy eyes and no worries. The age of pure happiness in thought and action, with no time and space around, just the inner sparking circle of my dreamy world that I found amassing. There were no words to describe feelings and yet I felt intensely this huge universe that I had no questions about.
Then came this weird time when the box which contained my soul started to grow, and feed, and consume and ask about all these exterior things it noticed. Things that otherwise had no importance for my world inside. But the exterior world is tricky and it plays unfair games absorbing all these existing bodies making them forget they have souls inside. So I grew up asking questions, playing exterior games that spined me in this vicious “knowledge” game that actually subordinated me, like all those others, to this fake exterior reality we all came to accept as “true”. The soul containers that had asked questions before you and had received some “answers” that made them form other questions were the “wise” ones that gave us then “answers”. That is good, that is not good, this is time, this is power, this is what you should do (meaning what you have to do) and so on explaining (imposing) the rules of this fake game called “life”.
We, the bodies, learnt then the art of making “robots” so that we, later on, knew what we were supposed to transform ourselves into. But THEY never give you complete answers, because THEY need the questions in our heads to keep the “game” alive so one keeps guessing. So … I guess … we are all different types of “robots” so manufactured to tend to pretend to search “perfection” and “absolute knowledge” keeping our “circuits” functional by questions and answers and most of all throwing in our faces all the reasons for pessimism, passive revolt and whatnot … Because “this is how life works, folks” or … is it? (Attention question mark) .
So mister alien … I guess you can take our souls as fuel for your ship because as you see, we don’t have what to use them for. Or do we? (Attention question mark again)…
Will I die if I stop asking questions and start feeling again, from zero? Don’t answer, I am living the answer … See you on the inside!
Anca Elena Petrache (or at least it's what THEY say)
(24.01.2010)
btw: http://uncyclopedia.wikia.com/wiki/They

Secret

de Anca Elena Petrache
(23.09.09)


Pictez culori desarte
Cu acuarele moarte
Ce coala-mi le îndurã
Privatã de cãldurã.

Mã simt sfârsit de început.
Aceiasi aripã de lut
Ce îmi umbreste zborul
N-atinge încã norul.

E-un sentiment pasiv
Curgând prin vine fugitiv,
Ce-mi amorteste chipul
Fugind sub tãlpi nisipul.

Însã de astã datã
Voi fi eu insumi, tatã!
Rãbdând cumplitul zmeu
Din gura mea de leu.

Voi merita premiul primit!
Lupta pentru ce mi-am dorit
Durerea ei de os ciobit
Si oricâte-as fi pãtimit…

…Vor merita rãsplata mea!
Oricât de lungã si de grea
Va fi fost asteptarea,
Secretul meritã rãscumpãrarea!

Planuri pentru azi

de E.A.P
( 11.03.09)


Aer crud de frig în dimineata
Gândurilor ce zboarã pe fereastrã
Cartea se terminã cu prefata
Parfumului de val din marea noastrã


Un ritual de veacuri stins mã cheamã,
Acel surâs interior ce mângâie.
Iau simturile din sertar in inimã.
Farul furtunii pierdut azi pâlpâie.


Azi am sã ies în soare-afarã
Si am sã joc sotron si mimã
Si-o sã-mi întind visul de la scarã
Pânã la celãlalt capãt de limitã!


Si-am sã joc elastic!
Cu gândul devenit rigid
Cu râsul ce-l aveam lipit
Si-am sã-nvii tot ce e plastic

O mână de-ajutor

de Anca Elena Petrache
(12.01.2010)


Copil fiind gândeam la viata mea
Si îmi doream când voi fi mare
Să urc si să devin o mică stea
Si pentru asta-mi căutam cărare.

Anii lumină trec si înca mică sunt
Cărarea o găsesc si-o pierd în căutare.
Cu lacrimi si lumină în care mă afund
Pierd si găsesc mereu dreapta cărare.

Lumina mea se vede azi…
Când calea-i a apus demult
Nu stii pe ce cărare cazi…
Stergi praful si zâmbesti mai mult.

Si când va fi mai greu, asa să fie!
Lumina-mi va răsfrange bucurie
Si-am să-ti întind o mană de-ajutor
Când mă vei căuta, sau poate un picior.

Când prin căderi si ridicări ne înăltăm
Muntii interiori clădind, intelepciune
Dobândim în clipa-n care ne-ascultăm
De-aceea viata noastră-i o minune:


Pentru că putem oricând să zâmbim.

Ce monde irèele

de Anca Elena Petrache
(11.01.2010)


Perdue, dans les braces d’un autre monde
Je rêve encore à celle que’on a perdu.
Et même avec la lumiere qui nous inonde,
Demie de notre temps nous avons rien foutu.

Couche toi, oeil de mon amour dans l’âme
D’un dragon qui reste amoreux d’une dame.
Puis, raconte ta triste histoire dans un crâne
Qui voit et sent, mais reste dedans la rame.

La douce bouche de la pomme rouge
M’emmbrace fort, m’en rendre euphore.
On peut trouver la lumière ensemble
Juste facillement chercher-le dans le sable…

Seara la cină

de Anca Elena Petrache
(07.01.2010)


Se scurge-n vinele de lut
Un vin atât de dulce
Şi mii de stele îl ascut
Suflu de om să-mi culce.

Iar palme modelează-n vid
Un vis demult visat.
Sorb cana de pelin avid
Pe-un pat demult culcat.

Şopteşte-i pielii să se-ntindă
De la planeta ta la asta.
Pe mas-o cină aburindă
În farfurie numai coasta.

Cum să ard foc în reluare?
Când am chibriturile-aici.
Cum să astâmpăr astă stare?
Când flacăra arde pe veci.

Cum să fac florile din glastră
Să crească limitat pe zi?
Cum să-ţi ascund că la fereastră
Un astru-ncepe a zâmbi?

Cere-mi totul şi-ţi voi da.
Roagă-mă să-mi retrag privirea,
Să-mi iau pâinea din mâna ta,
Şi lacrima-mi va stinge lumânarea.

Economiştilor din toată lumea…
Cum se gestionează sentimentele?